Prima pagina Curs valutar Concurs Forum Contact


Mass-media

Jumătate din români consideră că leul greu va aduce creșterea prețurilor


Leul greu ii sperie pe romani. Introducerea leului greu prin denominarea monedei nationale va genera o crestere a preturilor la alimente si produsele de baza, considera mai mult de jumatate din populatia Romaniei, se arata intr-un studiu realizat de Insomar.

Aproximativ 27 la suta dintre cei intervievati, spun ca denominarea va avea ca efect si o scadere a cursului principalelor valute, iar 23 la suta au apreciat ca va genera si o scadere a inflatiei.

Peste 21 la suta spun, conform studiului ca se va inregistra o crestere a puterii de cumparare, in urma introducerii leului greu.

Potrivit studiului, negocierile cu Fondul Monetar International sunt percepute de 35 la suta din cei intervievati ca avand un efect de integrare mai rapida a Romaniei in UE.

Pe de alta parte 33 la suta considera ca negocierile cu FMI genereaza o scadere a nivelului de trai al romanilor.

Studiul mai arata ca 28 la suta au apreciat ca negocierile cu FMI imbunatatesc performantele economice romanesti, iar peste 17 la suta ca descurajeaza intreprinzatorii romani si ii incurajeaza pe cei straini.

Banii nostri, editia online, 22.03.2005



postat la 08.06.2005, back Tipareste tipareste Sus sus
Concursuri
Despre denominare
Galeria Leul Greu
Leul funny
Istoric monetar
Legislatie
Mass-media
Opinii
2006
2005
2004

                     P o w e r e d    b y
                               H i S