Prima pagina Curs valutar Concurs Forum Contact


Leul funny

Oare ce zic administratorii de bloc despre denominare?


Dragii mei, nu va intreb ce-ati facut de eclipsa sau cum v-ati petrecut rapirea. M-ar interesa insa cum ati sarbatorit denominarea, mai exact „noaptea leului greu“. Cum am sarbatorit-o eu? Sincer, am avut o zi si o noapte normale, nu am organizat cine stie ce festivitati. Seara, chiar m-am uitat putin la Antena 1. Care a dat, la „Observator“, o stire cu niste leusori de la circ, dupa care ne-a anuntat ca, pe Antena 3, „noaptea leului greu“ se va consuma intr-o discutie cu diversi specialisti. Ca, de exemplu, un finantist, un turc (ei au trait denominarea inca de acum sase luni), si un psiholog, in persoana doamnei Aurora Liiceanu. Mi-a parut rau ca n-am ramas sa urmaresc discutia, dar, poate, daca ar fi fost anuntat si un cardiolog (ma inteapa inima numai cind ma gindesc la denominare), as fi facut un efort. Nu mai zic ca mi-as fi dorit sa aud si parerea unei croitorese. Pentru ca, de cind a fost anuntata povestea asta cu leul greu, nu ma mai inteleg deloc cu doamna care-mi face rochii: a marit preturile de cinci ori. Asadar, din moment ce la rapire si-au spus parerea la televizor inclusiv multi administratori de bloc, nu inteleg de ce, cu ocazia denominarii, televiziunile n-au fost in stare sa ne ofere o paleta larga de opinii.

Cotidianul, Simona Tache, 3 iulie 2005



postat la 03.07.2005, back Tipareste tipareste Sus sus
Concursuri
Despre denominare
Galeria Leul Greu
Leul funny
Istoric monetar
Legislatie
Mass-media
Opinii
2006
2005
2004

                     P o w e r e d    b y
                               H i S