Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se simplifică, susţine Banca Naţională când vine vorba despre trecerea la leul greu. Măsura, însă, are o istorie destul de zbuciumată, exact atât cât să ne facă să ne gândim că, de fapt, primii care s-au temut de tăierea zerourilor au fost... politicienii.
Noiembrie 2001. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, lansează ideea. Avem prea multe zerouri, spunea el. Să tăiem vreo patru ! Primul motiv invocat era şi cel mai pragmatic: contabilii şi bancherii nu mai făceau faţă sumelor care... nu mai încăpeau în hârtii. În plus, trebuie pregătită şi trecerea la euro. Se spera însă şi revenirea la normalitate după calmarea inflaţiei, care să redevină o singură cifră. Acesta era şi primul indiciu că, de fapt, la momentul respectiv ideea a fost lansată doar pentru dezbatere, căci în 2001 inflaţia numai de o cifră nu era - la sfârşitul anului a fost de 30,2%.

Aprilie 2002. Dezbaterea continuă. Cât de periculoasă ar putea fi denominarea ? Ca să mai calmeze spiritele, BNR explică: preţurile vor fi afişate şi în leii vechi şi în leii noi, banii vor circula în paralel, iar transformările se vor face fără limită de sumă.

Iunie 2002. După mai bine de o jumătate de an de dezbatere, BNR forţează mâna Guvernului. Mugur Isărescu spune de mai multe ori în public că procesul denominării trebuie grăbit. Executivul se teme însă şi ia decizia - denominare în 2004 !

Octombrie 2002. Denominarea nu se poate face însă în an electoral, punctează Mugur Isărescu. Aşa că tăierea zerourilor trece în responsabilitatea unui nou Guvern, după alegeri. Politicienii sunt de acord.

Astfel, în urmă cu an iese legea denominării. Data operaţiunii: 1 iulie 2005, nimeni nu mai poate da înapoi, toate detaliile sunt stabilite. Textul a fost modificat o singură dată: termenul limită până la care se puteau schimba banii la Banca Naţională a fost eliminat complet. Practic, oricine vrea să schimbe lei vechi în noi o poate face... oricând.

Realitatea Tv, 01 iulie 2005

sus