Dupa razboi, cand au fost refacute hartile, lumea noua ce a rezultat era in mare parte nedrept alcatuita. Prea multe limite i-au fost impuse omenirii: sociale, politice, economice, morale. Unele prin tratate, altele prin linii trase apasat cu creionul rosu de-a lungul si de-a latul planiglobului. Iata de ce, adeseori, pe tabla de sah a istoriei, intr-o parte sau alta a planetei, prin miscari violente sau pasnice, piesele au fost imprastiate, apoi reasezate; iar jocul, reluat cu noi deschideri, a marcat decisiv vietile a milioane sau sute de milioane de oameni. Astfel de deschideri, la care am fost martor ca jurnalist, in Polonia, Grecia, China, Coreea de Nord, Iran, Ungaria, Rusia, Georgia, Serbia, Croatia, Suedia, Germania, Italia, Franta, Japonia si, desigur, in Romania, fac subiectul serialului de fata.









Muzeul Bancii Nationale, inaugurat la 4 mai 1997, cand s-au implinit 130 de ani de la infiintarea primului sistem monetar national, reda sugestiv si detaliat drumul leului. Un drum deschis de reformele lui Cuza, de la 1864, care au adus in prim-plan intarirea pietei interne, dezvoltarea fortei de munca salariate in agricultura si largirea sferei economiei banesti. Accelerarea proceselor de valorificare a fortei de munca, de crestere economica au condus inevitabil la intarirea rolului banilor in economie.

O schimbare radicala era iminenta. Mai ales ca existenta, in tarile romane, a mai multor monede straine in circulatie, fiecare cu propriul curs fluctuant in functie de zona, impiedica largirea ariei de activitate a capitalismului si lucra impotriva modernizarii tarii. Venise timpul sa i se puna capat haosului monetar, cauzat de intalnirea, in aceasta zona, a factorilor economici si politici care guvernau marile procese continentale. Cu atat mai mult cu cat devenise un paradis al zarafilor si al castigurilor ilicite.

Amplitudinea mare a variatiilor cursurilor monedelor straine isi avea izvorul in gradul si caile diferite de dezvoltare economica a regiunilor tarii, in insuficienta expansiune a relatiilor de piata si in caracterul primitiv al mijloacelor de transport si comunicatiilor. Dupa unirea Principatelor, in cele doua provincii istorice s-au practicat cursuri diferite pana la 1865. Incercarile Guvernului roman de a mentine un curs stabil al leului, in raport cu o grupa de monede europene, s-au lovit de nenumarate obstacole, dar cel mai puternic s-a dovedit a fi absenta unui sistem monetar unitar. Abia in 1866 a inceput intocmirea studiilor privitoare la sistemul monetar al Romaniei. Proiectul de lege a fost depus la Parlament un an mai tarziu. Iar in primavara anului 1867 raportul comisiei de specialitate (Comitetul Delegatiilor) a fost prezentat Camerei. Apoi, Camera Deputatilor a adoptat proiectul cu o larga majoritate. La 13 ianuarie 1868 intra in vigoare legea „pentru infiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale“.

Se ivise insa o dilema: aur sau argint? Optiune grea in a doua jumatate a veacului al XIX-lea. Noi, romanii, inca din cele mai vechi timpuri pusesem semnul egal intre aur si bogatie. Dar aurul incepuse sa-si piarda stralucirea de altadata. Fiind silit sa-si imparta puterea cu argintul.

Lovitura de gratie o primise inca din zorii secolului al XIX-lea. Veacul in care se intrupasera atatea mari biruinte ale umanitatii a marcat o stingere treptata a febrei aurului. Lumea financiara opta in buna masura pentru un soi de balans intre aur si argint: bimetalismul.

Fiecare epoca are un semn al ei. Un semn distinct, ce domina modul de gandire, ritmurile vietii, felul de a se purta al oamenilor. Barocul a fost, candva, un astfel de semn. Blaga aminteste, intr-un studiu, ca pusca soldatului din vremea lui Ludovic al XIV-lea avea infatisare „baroca“. La fel ca peruca monarhului. La fel ca palatele nobililor. Aurul a jucat si el un astfel de rol, de semn al timpului. A jucat acest rol mai multe secole. Pana cand, in vremurile moderne, bimetalismul a luat locul monometalismului. In loc de aur... aur si argint.

Fara indoiala ca, in secolul XIX, lumea nu s-a despartit de aur nici definitiv si nici pe deplin. In plin bimetalism mai erau contabilizate beneficiile febrei metalului galben. Si erau numarati castigatorii. Marii exportatori de capital: mai intai Marea Britanie, Franta, Germania, apoi Belgia, Olanda, Elvetia. Si, in sfarsit, Statele Unite.

Sub semnul aurului, au fost consolidate sisteme bancare si monetare. A aparut piata internationala a banilor. Lumea intra intr-o noua era, in care rolul banilor era in crestere. Regina balului, Marea Britanie, si-a permis chiar sa se rupa de bimetalism in 1816 si sa-si acopere moneda nationala cu aur. Lira sterlina devenise o moneda grea.

Bimetalismul a jucat totusi un rol important. In sensul ca a asigurat bani ieftini in tarile ce nu erau in masura sa-si acopere in aur totalitatea emisiunilor monetare. Romania se afla intre ele. Se verifica astfel si la noi „legea lui Gresham“, valabila si azi. Fostul cancelar al Elisabetei I sustinea ca moneda slaba alunga de pe piata moneda tare. Piata incepea deja sa-si formeze anticorpii necesari pentru a se apara de somnolenta banilor si speculantii au facut averi din diferente de curs intre aur si argint. Treptat, argintul a alungat aurul de pe piata. Pentru ca, apoi, sa-i cedeze in totalitate terenul.

Adrian Vasilescu, Averea, 3 august 2005

sus