Din nefericire pentru viitorul nostru, la noi nu leii sunt cei grei, asa cum le e denumirea (si denominarea), ci politicienii care ne conduc. Ei îsi încordeaza muschii, îsi ascut sabiile si le flutura deasupra capetelor, sa distruga balaurul, dusmanul, cel care le pune piedica. Leul sta pitit sub fustele Bancii Nationale a României, de frica sa nu-i reteze cineva coama, în batalia absurda pentru suprematie. Stiti, victimele colaterale sunt acceptate si la case mai mari.
De când cu patima blonda, care a provocat o încaierare bruna între presedinte si premier si între grupurile lor de presiune, nu mai e chip sa se instaleze pacea. În istoria noastra contemporana, zbuciumata si, de cele mai multe ori, paguboasa, au existat oameni care, chiar daca nu au adus pacea în lume, macar au restabilit bruma de liniste necesara echilibrului politic.
Chiar si minerii au fost opriti din drumul lor spre firava democratie din Bucuresti tot printr-o împacare. Suntem un neam caruia îi plac nu doar tradarile istorice, ci si împacarile. Suntem loiali de la distanta, dar când ne apropiem devenim deodata banuitori si, din motive care scapa istoricilor, mai si tradam. Horia, Closca si Crisan, Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazul, Brâncoveanu si câte alte fete istorice nu ar putea depune, daca ar mai avea cum, marturie în acest sens!
Între presedinte si premier e clar ca a avut loc tot o astfel de tradare istorica. Noi asistam, deloc absenti, la baletul politic determinat de adevaratele sentimente ale celor doi. Udrea pâraste, Tariceanu se scuza, apoi îsi cauta sprijin la Clubul Român de Presa si refugiu în parlament, Basescu reactioneaza. Violent, pentru ca acesta îi este stilul si cel mai bine îi ies vorbele în raspar si cele care ajung titluri de presa.
Asa a gasit de cuviinta ca, la depunerea juramântului de catre noul ministru al educatiei, Mihail Hârdau, fost prefect de Cluj, sa dea o lectie dura guvernului si una si mai dura, zdrobitoare chiar, premierului.
Primul (guvernul) sa-si bage mintile-n cap si sa nu îndrazneasca sa trimita la promulgare, via parlament, o lege a bugetului de stat cu mai putin de 5% din PIB pentru invatamânt si al doilea (premierul) sa faca ce-o face - mai bine sa dispara - pentru ca nu e dorit.
Când spune presedintele ca avem cel mai bun cabinet din ultimii 15 ani, nu se refera si la premier. Tare trebuie sa fie Tariceanu sa mai calce vreodata prin Palatul Cotroceni dupa o asa insulta, în public, transmisa în direct de toate televiziunile de stiri, la ora de maxima audienta.
Carevasazica, guvernul e cel capabil, pe componente, nicidecum prin felul in care este condus. Bine, aici e o inadvertenta: cum ar putea fi performanta o structura constituita din mai multe entitati, daca managerul ar fi catastrofal? Am putea asista, eventual, la zone de progres, dar, în rest, la un haos generalizat.
Daca asa vede presedintele activitatea guvernului, atunci e grav ca nu spune si mai clar. Dar, daca e sincer cand lauda executivul în ansamblul sau, atunci e în eroare când minimalizeaza rolul premierului. Pun ramasag ca, în viziune prezidentiala, guvernul este bun, capabil, frumos si portocaliu cu dungute roz bonbon în zonele integrare, justitie, interne, munca, transporturi, educatie, mediu, acolo unde sunt prietenii domnului Boc.
Cum, nu stiti cine este domnul Boc? Nasul noului prefect de Cluj, Alin Paunel Tise. Nici de Paunel n-ati aflat? Pacat! Pentru ca s-ar putea, mâine-poimâine, sa ajunga si vicepremier. Are dosar bun! Îl bate si pe Seculici al lui Basescu, si pe Pogea al lui Videanu....

sus